
Estera, Teo, Patricia si Mara , colegele voastre de la 11F si G, elevele noastre de la Colegiul Național „Ion Creangă” s-au implicat în proiectul eTwinning „European Teen Magazine”, un proiect educațional internațional care își propune să ofere elevilor ocazia de a colabora, de a-și exprima ideile și de a descoperi lumea adolescenților din diferite țări europene prin intermediul unei reviste digitale.
27 de echipe s-au reunit si si-au propus dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză, a creativității, a gândirii critice și a competențelor digitale. Ei au lucrat împreună cu parteneri din alte școli europene ( Italia, Grecia, Turcia , Polonia, Spania, Tarile de Jos si Tunisia) pentru a crea articole, interviuri, materiale vizuale și pagini tematice dedicate intereselor adolescenților de astăzi.
Prin activitățile proiectului, elevii au abordat teme apropiate de universul lor, precum viața de zi cu zi a adolescenților, școala, pasiunile, cultura, muzica, lectura, tehnologia, mediul, stilul de viață sănătos și valorile europene. Astfel, revista devine nu doar un produs final al proiectului, ci și un spațiu de exprimare, dialog și schimb intercultural.
Împreună ne facem prieteni, suntem mai creativi, mai inventivi și, cel mai important, ne simțim ACASĂ!